Mia Bella, noi nu vrem în Europa
+3 
Discuție telefonică ce mi-a fost dată să o aud ieri, într-un tren din Milano. Un grațios domnișor italian sună pe un ton apăsat la Ministerul de Interne ca să ceară ceva lămuriri. După 2 minute de discuții la subiect, au urmat alte 3 de politețe, ca să încheie cu „grazie mille, mia bella…” (mulțumesc mult, frumoasa mea…).
Deopotrivă, îmi imaginez care ar fi reacția unei doamne „sobre” de la FISC, trecute de a doua tinerețe, pe care n-am întâlnit-o niciodată, dacă i-aș spune în telefon: „Mulțumesc, frumoasa mea!” 
So, ce vreau să zic prin asta. Clar ne lipsește amabilitatea, manierele, eleganța, căldura, empatia, lipsa prejudecăților și toleranța latinilor. Și nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat cu noi ca popor romanic de ne-au făcut unii să credem că suntem altceva decât ceea ce ne curge prin vene.
Ș-apoi de trăirea credinței nici nu mai zic.
În cele câteva zile de umblat hai-hui, aproape că am început să cred că catolicii sunt mai ortodocși decât noi. Deși nu suntem vorbitori de italiană și nici nu facem cruce cu întreaga palmă, am fost ajutați de o mulțime de nativi amabili, precum ne învață Evanghelia. Fără ifose pravoslavnice, fără a-i judeca pe cei născuți în culturi diferite, fără a-și impune adevărul de credință.
Din acest motiv unii fac convulsii când aud de aderarea noastră la valorile apusene. Dar oare civilizația europeană are nevoie de noi?
Sfinte Ambrozie din Milano și toți sfinții romani (până în primăvara anului 1054 
), rugați-vă pentru luminarea noastră!